De la parazit la ciumă – o meditație caustică

În 1980, Michel Serres scria despre parazit – nu cel de pe cîmpul cu oi, căpușa, păduchele, purecele, ci acela care strică liniștea, încurcă ordinea, dar care, paradoxal, dă naștere la viață. În teoria lui, parazitul e zgomotul care obligă la reconfigurare, bătaia în țeavă care face sistemul să repare caloriferul. O figură mică, enervantă, dar esențială. Un intrus care tulbură apele, forțînd sistemele să se adapteze. Practic, un zgomot care creează muzică nouă.

[…]

În viziunea lui Serres, parazitul e un agent de transformare. El se bagă în seamă, întrerupe, mănîncă gratis fără să dea nimic înapoi, dar tocmai prin prezența lui forțează sistemele să se regîndească. Asta nu-l face simpatic, dar îl face util. Fără zgomot, nu ne-am mai reajusta; fără deranj, nu ne-am mai trezi. Parazitul lui Serres nu e neapărat distructiv. El nu demolează casa, ci mai degrabă sună interfonul la 3 dimineața pînă cobori să vezi ce naiba se întîmplă. (noi jucam Ghost Recon în rețea și suduiam, trezind vecinii – dar asta e altă poveste.) E un semnal de alarmă. Un element care aduce complexitate într-un sistem prea liniștit cu sine.