Conversations on Science, Culture and Time
De la parazit la ciumă – o meditație caustică
În 1980, Michel Serres scria despre parazit – nu cel de pe cîmpul cu oi, căpușa, păduchele, purecele, ci acela care strică liniștea, încurcă ordinea, dar care, paradoxal, dă naștere la viață. În teoria lui, parazitul e zgomotul care obligă la reconfigurare, bătaia în țeavă care face sistemul să repare caloriferul. O figură mică, enervantă, dar esențială. Un intrus care tulbură apele, forțînd sistemele să se adapteze. Practic, un zgomot care creează muzică nouă.
[…]
În viziunea lui Serres, parazitul e un agent de transformare. El se bagă în seamă, întrerupe, mănîncă gratis fără să dea nimic înapoi, dar tocmai prin prezența lui forțează sistemele să se regîndească. Asta nu-l face simpatic, dar îl face util. Fără zgomot, nu ne-am mai reajusta; fără deranj, nu ne-am mai trezi. Parazitul lui Serres nu e neapărat distructiv. El nu demolează casa, ci mai degrabă sună interfonul la 3 dimineața pînă cobori să vezi ce naiba se întîmplă. (noi jucam Ghost Recon în rețea și suduiam, trezind vecinii – dar asta e altă poveste.) E un semnal de alarmă. Un element care aduce complexitate într-un sistem prea liniștit cu sine.
On Fog, Fools, and Following the Clues: A Modest Guide to Thinking Like a Detective
There’s a peculiar fog that’s settled over the world lately. Not the kind that rolls in over moors and lingers in valleys, but the sort that creeps in through glowing screens, settles in group chats, and makes its home in comment sections. It smells faintly of outrage, moves at the speed of a Wi-Fi signal, and has one singular mission: to confuse.
In this fog, people don’t speak—they declare. Every conversation feels like a showdown. And the quieter voices, the thoughtful ones, the “hmm-let-me-think-about-that” types? They get drowned out by the noise, often mistaken for weakness when, in fact, they’re the ones doing the hardest thing of all: trying to understand.
Which brings us to the detective.